AFIR a publicat raportul de selecție intermediară aferentă Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Submăsura 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – infrastructură rutieră de interes local, restul teritoriului, Sesiunea nr. M7.2 – 01/17 – 28.03.2017 / Etapa lunară: 1 (28.03.2017 – 30.04.2017).
Conform acestui raport de selecție intermediară în toată țara au fost selectate 67 de proiecte, din județul Mureș au fost selectate 4 proiecte, iar la două din aceste proiecte selectate din județul Mureș Media Marketing SRL a elaborat documentaţia tehnico-economică şi a oferit servicii de consultanţă pentru elaborarea dosarului cererii de finanţare
Comuna Solovăstru a fost selectată pentru finanțare prin măsura 7.2 a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cu proiectul ÎMBUNĂTĂȚIREA INFRASTRUCTURII RUTIERE ÎN COMUNA SOLOVĂSTRU, JUDEȚUL MUREȘ. SC Media Marketing SRL a realizat atât Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru proiect cât și consultanța în vederea elaborării dosarului de finanțare nerambursabilă.
Proiectul include reabilitarea și modernizarea unor străzi din comuna Solovăstru în următoarele localități: Solovăstru și Jabenița. În prezent străzile propuse pentru modernizare prezintă un sistem rutier de pietriș cu nisip ce nu are o fundație suficientă pentru a se putea folosi ca strat de formă, sunt degradate semnificative, cu gropi și făgașe. Lungimea străzilor incluse în proiect este de 9,283 km. Totodată este prevăzută și construirea unui pod peste apa Gurghiu, pe strada nr. 13. Prin executarea lucrărilor se vor obține mai multe avantaje: mărirea siguranței și a vitezei de circulație vehiculelor, scăderea costurilor de întreținere, evacuarea apelor pluviale prin amenajarea șanțurilor, reducerea poluării prin praf și reducerea poluării fonice.
Valoarea proiectului este de 1.424.467 euro fără TVA, din care finanțarea nerambursabilă va fi de 999.977 euro.