Ministrul Teodorovici a declarat în cadrul forumului „Noile linii de finanţare, noi oportunităţi de dezvoltare pentru România” că: „Vom lansa finanţări publice pe toate zonele eligibile pe fonduri europene, într-un ritm foarte rapid, după care nota pentru decontare a acestora se va face din fonduri europene. Este un principiu pe care de ani de zile îl spun şi la care trebuie să ajungem: cheltuim tot circuitul public din economie, după care cer la comisie decontarea pe ceea ce este eligibil. Diferenţa se duce probabil pe deficit, că e normal să fie aşa şi e normal să ne dezvoltăm. Fără o astfel de abordare, nu ne putem dezvolta la viteza pe care ne-o dorim cu toţii pentru a recupera decalajele economice faţă de celelalte state membre din Uniunea Europeană”
sursa: mediafax