În urma acțiunii de audit ce a vizat programul FEADR au fost identificate unele deficiențe la nivelul sistemului de management și control, precum și unele nereguli/erori cu implicații financiare, datorate aplicării în mod necorespunzător a prevederilor procedurale privind autorizarea și efectuarea plăților și nerespectarea criteriilor de eligibilitate a cheltuielilor declarate Comisiei Europene. Totodată, prin auditul desfășurat au fost urmărite acțiunile întreprinse de entitățile supuse auditului în vederea implementării recomandărilor emise de Organismul de Certificare (OC) pentru remedierea deficiențelor semnalate. În urma evaluării mediului de control intern la nivelul Agenţiei pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), raportat la criteriile de acreditare prevăzute în Anexa 1 la Regulamentul CE nr. 885/2006 privind acreditarea agenţiilor de plăţi şi a altor organisme şi lichidarea conturilor FEGA şi FEADR, au fost identificate deficiențe care țin în principal de calitatea controalelor administrative în sensul autorizării necorespunzătoare în unele cazuri a unor cereri de plată sau nerespectarea în totalitate a prevederilor procedurilor de lucru privind realizarea controalelor administrative. În ceea ce privește tranzacțiile, principalele deficiențe identificate au vizat faptul că verificările efectuate nu au fost în măsură să evidențieze existența unui conflict de interese sau a unei duble finanțări, precum și nerespectarea în toate cazurile a reglementărilor legale în realizarea procesului de achiziție sau decontarea în cazul existenței unor neconcordanțe între suprafața solicitată prin cererea de plată și documentele justificative care atestă dreptul de proprietate/exploatare. Valoarea cheltuielilor neeligibile detectate cu ocazia misiunii de audit desfășurate a fost de 16.033 mii lei. Pentru deficiențele identificate, principalele recomandări formulate de Autoritatea de Audit, la nivelul Agenției de plată și Organismului Delegat APIA, au vizat: reanalizarea eligibilităţii cheltuielilor; aplicarea procedurilor de înregistrare şi recuperare debite pentru sumele decontate necuvenit; întărirea controlului în procesul de autorizare a cererilor de plată, astfel încât să se înlăture deficiențele de natura celor identificate; completarea manualelor de proceduri. Calificativul acordat pentru conturile agenției a fost Aviz cu rezerve – diferențe detectate, rata de eroare estimată în cheltuielile declarate în anul 2013 fiind de 3,04%. În cursul anului 2013, la solicitarea AFIR, OC a realizat verificări suplimentare ce au avut drept obiectiv principal validarea reverificărilor efectuate de Agenție pentru plățile solicitate CE pentru Măsura 312 prin Declarațiile de cheltuieli aferente trimestrului IV 2012 și trimestrului I 2013, fiind detectate deficiențe în sumă de 674 mii lei. Opinia OC asupra corectitudinii cheltuielilor aferente Măsurii 312, cuprinse în primele două declarații de cheltuieli emise pentru anul financiar 2013, a fost cu rezerve. Fără a califica suplimentar opinia, s-a atras atenția asupra faptului că, luând în considerare nivelul ridicat al erorilor financiare identificate, OC nu a obținut asigurarea rezonabilă în ceea ce privește corectitudinea reverificărilor efectuate de Agenția de plăți asupra proiectelor aferente măsurii 312, cuprinse în declarațiile de cheltuieli auditate.

sursa: http://www.curteadeconturi.ro/