Proiectul „Reabilitare și modernizare așezământ cultural în localitatea Cloașterf” din comuna Saschiz, județul Mureș a fost selectat pentru finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Sub – Măsura 7.6. „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural”, conform raportului de selecție publicat de AFIR la data de 24.02.2017, aferent Sesiunea nr. M7.6 – 01/16-25.05.2016.
În cadrul proiectului se propune reabilitarea și modernizarea Căminului cultural Cloașterf, astfel încât activitățile prevăzute să se poată desfășura în condiții bune. În acest scop se va înlătura igrasia, se vor remedia unele probleme structurale, se va rezolva problema cu termoizolarea termică conform normativelor în vigoare și se vor reface finisajele exterioare și interioare. După aceste lucrări se va prevedea și o dotare corespunzătoare funcțiunilor proiectate.
Capacitatea maximă proiectată a căminului cultural este de 150 persoane, repartizată pe zone cu activități diferite astfel: sala de spectacole 100 persoane, sala multifuncțională 50 persoane.
Valoarea totală a proiectului este de 547.365 euro din care finanțare nerambursabilă 432.956 Euro.