La data de 28 septembrie 2016 a fost semnat contractul de finanţare între Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Comuna Deda, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului „Demolare clădire existentă și construire grădiniţă cu program prelungit în localitatea Deda”.
Media Marketing a realizat studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și consultanța pentru elaborarea proiectului.
În cadrul proiectului se va demola o clădire existentă și pe locul ei se va construi o grădiniță nouă, prevăzută cu 3 săli de grupă cu o capacitate de 20 de locuri/grupă, precum și spații anexe necesare în vederea desfășurării în condiții optime a activităților specifice unei grădinițe cu program prelungit.
Necesitatea realizării proiectului rezultă din numărul insuficient de locuri puse la dispoziție la momentul actual precum și din lipsa condițiilor igienice necesare desfășurării activităților educaționale în infrastructura existentă. Grădinița existentă funcționează în incinta școlii generale din Deda, astfel o parte din elevi sunt nevoiți să urmeze cursuri după-masă din cauza lipsei de spațiu.
Valoarea totală a proiectului cu TVA inclus este de 2.508.263,94 lei (554.435 Euro), din care finanțare nerambursabilă 2.050.819,68 lei (452.320 Euro).