La data de 20 iulie 2016 a fost semnat contractul de finanțare între AFIR și SC HAYLEY FASHION SRL, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului „MODERNIZAREA ȘI EXTINDEREA ACTIVITĂȚII DE PRODUCȚIE A SOCIETĂȚII SC HAYLEY FASHION SRL”.
SC Media Marketing SRL a oferit servicii de consultanță pentru elaborarea proiectului depus în cadrul PNDR 2014-2020, Sub – Măsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”.
Prin prezentul proiect se dorește extinderea și diversificarea activității de producție a societății prin crearea unor noi linii de producție care vor cuprinde fabricarea de accesorii de îmbrăcăminte: căciuli, fulare, mânuși de diferite tipuri (finețuri), culori și texturi. În acest sens se dorește achiziționarea a 3 tipuri de mașini de tricotat plane electronice, a unui compresor cu șurub și uscător cu refrigerare necesar pentru funcționarea în condiții optime a acestor tip de echipamente, o mașină de spălat rufe, un uscător pentru rufe și o masă de călcat pentru tricotaje, aspirantă, vaporizantă cu generator de abur încorporat. Materialele ce urmează a fi folosite pentru obținerea produselor finite vor fi lână, cașmir, mătase, amestecuri de lână. Procesele tehnologice de fabricare a tricotajelor cuprind totalitatea operațiilor mecanice, fizice sau chimice la care sunt supuse firele până la transformarea lor în produse finite.
Valoarea totală a proiectului 206.319 Euro fără TVA, din care finanțare nerambursabilă 180.636 Euro fără TVA.