Bazându-ne pe experiența noastră obținută prin asigurarea serviciilor de consultanţă acordate unităţilor administrativ-teritoriale în întocmirea documentaţiilor şi realizarea procedurilor de închiriere a pajiștilor (pășunilor) din domeniul public şi/sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale și luând în considerare situația din acest domeniu apărută în urma adoptării noului Cod Administrativ adoptat prin O.U.G. nr.57/2019, Media Marketing a propus Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale modificarea legislației speciale în materia închirierii pajiștilor/pășunilor administrate de unităţile administrativ-teritoriale.
Astfel, propunerea noastră vizează modificarea unor prevederi cuprinse în OUG nr.34/2013, prin instituirea unor norme derogatorii de la prevederile Codului admnistrativ pentru realizarea procedurilor de licitație în vederea închirierii/concesionării pajiștilor (pășunilor) din domeniul public al unităților administrativ teritoriale astfel încât noua procedură de licitație să fie licitație publică deschisă cu ofertă în plic închis sau licitație publică deschisă cu ofertă prin strigare.
Justificarea solicitării precum și propunerile noastre le regăsim în materialul alăturat.